Sfânta şi Marea Joi

In Sfânta şi Marea Joi când se face pomenirea sfintei spălări a picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, a Cinei de Taină, la care au fost predate înfricoşătoarele Taine, a rugăciunii cea mai presus de fire a lui Iisus şi a vânzării Domnului. Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta şi Marea Joi ne spune:

„Paştile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească şi Paştile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Paştile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paştile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toţi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Marele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paştelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeţi deci că acesta nu era Paştile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi stă jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina – aşa spune dumnezeiescul Hrisostom – S-a sculat de la cină, Şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi a turnat apă în vasul de spălat. Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El Însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalţi Apostoli. În urma tuturor a venit şi la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălţime sufletească neobişnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aduce vorba şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid». Şi s-a întâmplat şi una şi alta. După puţin timp, luând pâinea, a zis: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu»; la fel şi paharul, zicând: «Beţi din acesta toţi, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea». Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Vezi că Domnul numeşte Trupul Lui pâine şi nu azimă. Să se ruşineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi. La sfârşitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toţi vă veţi sminti în noaptea aceasta.» Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de Tine!». Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru: «Înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». Într-adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire nu cântă numai o dată, ci de două şi de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru aceasta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi o dată ce el, prin el însuşi a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; şi a treia, însăşi întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăinţă, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: «Petre, Mă iubeşti?». În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: «Întristat este sufletul Meu până la moarte!» S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră şi S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus aşa: «Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu Mine?» ca şi cum i-ar fi spus: «Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai spus că ai să lupţi pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoştea locul. Iuda, luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mulţime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?». Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?» Cu alte cuvinte, i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi cu săbii şi cu beţe». Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul – că aveau la ei cuţite fiindcă erau după Cină – a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuţit, şi vindecă urechea lui Malhus. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştile. Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paştile, căci ei trebuiau să mănânce Paştile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paştile. El a mâncat Paştile Legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Paştile cel desăvârşit. Şi într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paştile. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşătoare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: