Sărbătoare pascală la Câmpia Turzii

Această prezentare necesită JavaScript.

Credincioşii din Câmpia Turzii au participat în număr mare, în data de 17.04.2012, la Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Slujba a fost oficiată aici de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a hirotonit întru diacon pe bunul nostru prieten, preşedinte al A.S.C.O.R. Cluj, Cătălin Bucevschi, iar la final, în semn de preţuire i-a oferit părintelui protopop Daniel Crişan crucea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Întâlnirea cu o parte din membrii A.S.C.O.R. Cluj a fost prilej de mare bucurie pentru filiala noastră. Acum că Pr. Cătălin va fi preot paroh la Parohia din Frata, (deci aproape de noi :D) nădăjduim ca legătura dintre filiale să fie mai puternică şi să ne mai accepte, din când în când, invitaţia (pe care o lansăm încă de pe acum) în cadrul programului nostru de seri duhovniceşti, desfăşurat în cadrul posturilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: